Lacul Cincis, Fotografii Lacul Cincis
Tags: Barci cu motor, Blestemul lacului Cincis, Castelul Huniazilor, cum ajungi la lacul Cincis, cum se ajunge la lacul Cincis, Deva, fotografii Lacul Cincis, Hunedoara, Lacul Cincis, Lacul Cincis - prezentare, Muntii Poiana Ruscai, Muntii Retezat, poze lacul Cincis, Sarmizegetusa, Sky jeturi, Vama NadlacBy
Veneam din Germania si mi se facuse dor de patrie dupa 2 saptamani de stat pe acolo, invatat harta Germaniei, vorbit numai in limba lui Goethe etc.
Plaiurile mioritice m-au intampinat prea putin ospitalier cu ceea ce stiti si voi ca se afla si se intampla in vama Nadlac.
Pe la ora 9 eram in Deva si am incercat sa ma cazez la o pensiune de acolo. Cu o mare satisfactie,multa aroganta si cu si mai multa prostie receptionerul mi-a spus ca nu mai are camere. Asa ca am plecat si ma gandeam sa dorm in masina, numai ca aveam nevoie de un dus, un pat si o masa. Salvarea a fost urmatoarea: am vazut un indicator cu Lacul Cincis, si mi-am adus aminte ca este o pitoreasca zona de agrement!
Am ajuns repede acolo, si m-am cazat la pensiunea Magic Cincis ( ***, serviciu bun, animatie, am avut bafta sa gasesc loc )
Va dati seama ca eram prea obosit ca sa mai observ imprejurimile. Abia a doua zi, cand am iesit sa-mi fac joggingul am vazut peste ce locuri minunate am dat!


Mi-a parut rau si de pensiunea mea care strica serenitatea acelui loc, insa nu era singura. Iata insa ceea ce am mai aflat despre Lacul Cincis: a luat nastere prin ridicarea unui baraj in anul 1962, inghitind vechiul sat Cincis. Se afla in muntii Poiana Rusca, la 10 km de Hunedoara si la 22 km de Deva. Este situat la 800 metri altidudine si are o suprafata de 868 hectare. Se poate inota si se pot face si scufundari, ocazie cu care poti descoperi ruinele vechiului sat Cincis. Atentie insa la blestemul lacului Cincis: in fiecare an se ineaca cel putin o persoana in lac, datorita acestui blestem. Corpul celui inecat nu mai poate fi recuperat, in mod inexplicabil. Cauza acestui blestem este simpla: vechiul sat Cincis a avut cimitir si 2 biserici, care au fost si ele inghitite de ape. De altfel, in perioadele secetoase la coada lacului se observa turla unei biserici!
In ultimul timp au avut loc doua scandaluri ecologice legate de lacul Cincis:
-se pare ca unele dintre pensiunile si casele construite in zona nu au canalizare, si isi deverseaza apele chiar in lac. Apare un mare pericol, pentru ca lacul Cincis este privit si ca un rezervor de apa potabila pentru orasele Hunedoara si Deva
-o alta sursa de poluare a apei, dar si de poluare sonora, o reprezentau barcile cu motor si sky jeturile. Cineva (bravo lui, indiferent de partid) a avut laudabila idee de a interzice circulatia acestor vehicule pe lac. Administratia lacului Cincis respecta neabatut acest lucru, si nu mai poti intalni decat barci cu rame. De altfel, pe lac se poate si pescui cu mult succes, cu ceva timp in urma aici a fost prins un crap de 50 kg (sper ca nu sunt doar exagerari ale localnicilor).
Mie mi-a placut atat de mult la lacul Cincis, incat am stat mai multe zile si am facut cateva drumetii importante: castelul Huniazilor din Hunedoara, Fortareata medievala din Deva; Parcul national Retezat, Ruinele de la Sarmizegetusa. Plimbindu-ma pe lac, am adaugat si eu o taina celorlalte din adancuri: mi-am scapat rucsacul cu ceva obiecte personale.
Daca va duceti pe acolo (si va sfatuiesc cordial sa o faceti), numai atat va rog : sa-mi inapoiati rucsacul, in caz ca il gasiti!



